Ni se rupe

Un accident grav a avut loc în urmă cu puţin timp în localitatea Frânceşti, judeţul Vâlcea. Din primele informaţii, se pare că este vorba despre o depăşire neregulamentară, două maşini care circulau din sens opus izbindu-se frontal.

Şoferul care s-a urcat beat criţă la volan şi a provocat un accident rutier grav este Vasile Florentin Stuparu, de 42 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea. Luni, 19 septembrie 2016, poliţiştii rutieri au întocmit un dosar penal pe numele acestuia pentru conducere sub influenţa alcoolului şi, de asemenea, i-au reţinut permisul de conducere. Acest lucru nu l-a împiedicat însă pe vâlceanul inconştient să se mai urce la volan, iar azi a băgat patru oameni în spital. În aceste momente, poliţiştii rutieri îi întocmesc încă un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, conducere fără drept şi vătămare corporală din culpă.

Pe scurt, luni a fost prins beat, i-au luat permisul și i-au făcut dosar penal, iar marți a băgat 4 oameni în spital, beat fiind și fără permis.

Asta înseamnă o țară cu legi de căcat, cu politicieni de căcat, cu oameni de căcat. Pentru că știe că nu i se poate întâmpla nimic. Pentru că legea e mult prea slabă și lejeră cu astfel de oameni. Probabil că dacă nu l-ar fi reținut pentru 30 de zile și azi era la fel de beat la același volan.

Să facem un mic exercițiu de imaginație. Pe lângă câți din ăștia trecem zilnic cu mașina? Expuși fiind toți la inconștiența lor și la nepăsarea celor care ar trebui să aibă grijă ca aceste evenimente să nu se întâmple.

Și totuși, e atât de simplu să suspenzi un permis pe viață…

 

accident-valcea

sursa

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *