Cel mai penibil moment

Trebuie să recunosc că, în general, gestionez foarte bine anumite situaţii, astfel încât să nu devină stânjenitoare sau penibile. Nu știu cum reuşesc. Pur şi simplu.

E, în general reuşesc, săptămâna trecută însă n-am reuşit şi am trăit cel mai penibil moment din ultimii ani. Nici bucuria prematură de prima dată nu a generat atâta… Ca acum.

Mi-am făcut curaj să îmi iau diploma de la facultate. După vreo 15 minute de plimbat pe holurile facultății, găsesc biroul minune. Intru, vorbesc cu domnișoara de acolo și … supriză.

– Știți, vă trebuie o copie după buletin. Cel vechi este expirat și avem nevoie pentru dosar.

– Ok. Unde este un xerox?

– Păi, afară din facultate, la poartă..

Minunat. Ies din birou, bucuros de drumul prin ploaie ce mă aștepta, moment în care sunt oprit de o domnișoară blondă și destul de „interesantă”.

– Hei…. Ce-i cu tine pe aici? Bună….

Șoc. Vorbea cu mine?? O privire fugară în jurul meu și întrebarea primea răspunsul pe care nu aș fi dorit să mi-l dau. Eu eram interlocutorul ei…

– Ăăăăă, bună… Păăiii.. Am venit să…. Știi.. diploma…

Trageam de cuvinte în speranța că imaginea ei să se potrivească cu ceva cunoscut.. Toate rezultatele erau zero.. Nici măcar pe aproape nu eram… Simțeam cum încep să adun culoare pe față.

– Tu? zic eu cu juma’ de gură, în speranța că ceva din răspunsul ei îmi va limita puțin căutarile.

– Păi.. Lucrez aici.

Sec. Iar memoria refuza în continuare să ma scoată din situația deja jenantă în care eram. Începusem să mă rog să fi fost confundat cu altcineva..

– Ăăăăă, știi… ăăăă, nu prea știu de unde… Gesticulam ca un copil prost încercând șă mimez un semn de cunoaștere. Își dăduse seama că eram pe dinafară.

– Suntem vecini !

Say whaaaat???? Ce eram eu alarmat, dar după răspunsul ăsta îmi doream să nu fi trecut niciodată pe acolo…

– Serios? Păi… Misterul încă nu era rezolvat. Fața mea încerca să pară mirată, cu toate că singurul lucru vizibil era un rânjet idiot ..

– Da. Ți-am cerut acum 2 zile cablurile de curent.

Fuck.. Ea era.

– Aaaaaa, daaaa… zic eu ca un dobitoc, încercând să afișez un zâmbet nevinovat.. Chiar. Scuze, dar… Îmi simțeam fața cum luase foc.

– Nu-i nimic.. Se mai întâmplă, spune ea. Și.. Ai reușit s-o iei? Că azi e închis.

– M-a primit domnișoara de acolo, dar nu am copie după buletin și mă duc la..

– Dă-l încoace. Unde mai ieși acum pe ploaia asta.

Îmi ia buletinul și dispare într-unul dintre birourile de pe culoar. Revine și mi-l întinde zâmbitoare.

– Uite..

– Merci mult. M-ai scăpat de un duș.. Mă duc acum… Vorbim.. Pa.

– Pa pa.. Succes, îmi spune ea la fel de zâmbitoare..

Am plecat cu coada-ntre picioare roșu la față ca dracu, foarte stanjenit şi repetându-mi în cap ce dobitoc sunt…

Nu voi uita prea curând asta..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *